Danemarca va ucide peste 15 milioane de exemplare de nurci americane, după ce o mutație a coronavirusului a fost descoperită la animale și transmisă la oameni, informează Antena3.
Premierul din Danemarca, Mette Frederiksen, a anunțat că întreagă populație de nurci americane, de peste 15 milioane, de pe teritoriul țării va fi eutanasiată, pentru a se stopa răspândirea unei mutații a coronavirusului, transmisă deja de la animale la oameni. 12 persoane au fost infectate cu nouă tulpină COVID-19, depistată la nurci.
„Virusul care suferă mutații prin intermediul vizonilor poate crea riscul că viitorul vaccin să nu funcționeze cum trebuie (...) Este necesară uciderea tuturor vizonilor", a spus Prim-Ministrul danez, într-o conferință de presă.
„Avem o datorie față de propria noastră populație, iar acum, cu descoperirea acestei mutații, avem o datorie față de întreaga lume. Mutația virusului la nurci ar putea amenința eficacitatea unui vaccin în viitor și de asemenea, s-ar putea răspândi din Danemarca spre celelalte țări.” a mai declarat Mette Frederiksen.
Premierul Frederiksen a mai declarat că forțe din poliție, armata și garda națională vor fi dislocate pentru a accelera procesul de sacrificare a animalelor.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Profesoara care își plătește din salariu elevii să rămână la școală,...
Sursa: garbo.ro
-
Cabral, confesiune sinceră după divorțul de Andreea Ibacka: Singurul om pe...
Sursa: kudika.ro