China a recurs din nou la testarea în masă a populației într-un oraș din provincia Xinjiang, după ce a fost depistat un caz de infectare cu coronavirus.

Aproximativ 4,7 milioane de oameni dintr-un oraș din provincia Xinjiang sunt testați, iar până acum au fost descoperite 138 de cazuri asimptomatice.

China a reușit să reducă numărul cazurilor de infectare, însă continuă să apară noi focare regionale.

Provincia Xinjiang este locuită în principal de uiguri, o minoritatea musulmană despre care organizațiile umanitare atrag atenția că este persecutată de guvernul de la Beijing.

Școlile din Kashgar au fost închise și locuitorii nu pot părăși orașul fără să dețină un test negativ de coronavirus. Primul caz de coronavirus din Kashgar a fost o femeie asimptomatică care lucra într-o fabrică de confecții din Shufu, la periferia Kashgar. Femeia, despre care s-a aflat că este infectată după "o testare de rutină", a fost primul caz de coronavirus depistat în China continentală în ultimele 10 zile.

Testarea în masă, pornită sâmbătă, a mai descoperit până la moment alte 137 de cazuri asimptomatice. Cazurile asimptomatice nu sunt adăugate de China la totalul infecțiile depistate. Până acum în China au existat 85.810 bolnavi și 4.634 de morți.

Peste 2,8 milioane de teste au fost realizate în Kashgar până duminică după-amiază, iar restul vor fi terminate în următoarele două zile, potrivit oficialilor locali.

Provincia Xinjiang găzduiește o rețea de centre de detenție, pe care China le prezintă ca fiind de "reeducare". Cu toate acestea, grupurile pentru drepturile omului le consideră o modalitate de a suprima cultura, limba și identitatea minorității musulmane.

Viața a revenit la normal în mare parte din China, însă continuă să apară mici focare de coronavirus și autoritățile acționează cu testări în masă. La începutul lunii octombrie, întreaga populație a orașului Qingdao, de nouă milioane de oameni, a fost testată. Totodată, întreaga populație de 11 milioane de oameni a orașului Wuhan, locul unde noul coronavirus a fost depistat prima dată, a fost testată în mai, precizează digi24.ro

Citeste si:
Dispariții subite în China. Vestea morții mai multor oficiali,...
Dispariții subite în China....

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Octombrie 2020 - 01 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.