Necropola egipteană este cunoscută deja pentru descoperirea până în prezent a unui număr de 60 de sarcofage nesigilate. Acestora li se adaugă cele găsite recent, despre care nu s-au oferit date concrete, oficialii anunțând doar că este vorba despre „un număr uriaș”.
Ministrul Antichităților, Khaled El-Enany, a transmis pe Instagram că descoperirea se ridică la câteva „zeci” de sarcofage, conform CNN. Se presupune că această colecție impresionantă datează de acum 2.500 de ani. Arheologii consideră că sarcofagele aparțin unor oficiali și preoți din dinastia a 26-a, care a condus Egiptul între 664 î.Hr.
Sarcofagele recent descoperite vor fi expuse în cadrul Marelui Muzeul Egiptean din Giza. Construcția de 5,2 milioane de metri pătrați va deveni cel mai mare muzeu din lume dedicat unei singure civilizații.
Ministrul Turismului a anunțat că mai multe informații cu privire la acest subiect vor fi disponibile „săptămânile viitoare”.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Programul mallurilor din București de Paște, în 2024: AFI Cotroceni va fi...
Sursa: wall-street.ro