După ce a fost implementat venitul minim garantat în Spania, autoritățile au primit atât de multe cereri încât nu pot ține pasul cu ele! Estimările guvernului au fost depășite considerabil.
Planul guvernului spaniol pentru combaterea sărăciei a întâmpinat probleme încă din primele luni de la implementare. Schema venitului minim garantat a atras un volum record de cereri şi deja înregistrează întârzieri la plată, scrie Financial Times.
Autoritățile Spaniei au primit în ultimele patru luni peste un milion de cereri, dintre care doar jumătate au fost procesate până în prezent. În ceea ce privește plățile efective, un total de 136.000 de gospodării urmează să primească acest sprijin în zilele următoare, potrivit datelor oficiale.
Măsura a fost concepută pentru a-i ajuta pe cei 2,3 milioane de spanioli săraci, asigurând un venit minim la nivel de gospodărie cuprins între 461 și 1.015 euro. Administrarea schemei este complexă, având în vedere că aceasta are 14 trepte, în funcție de numărul de adulți și de copii din fiecare gospodărie, mai releatează Financial Times.
Această măsură a fost accelarată de declanșarea pandemiei care a afectat puternic Spania. Autoritățile de la Madrid se așteaptă ca economia spaniolă să scadă cu 11 la sută în acest an, în vreme ce FMI estimează contracția la aproape 13 la sută.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Care sunt tipurile de concediu pe care ți le poți lua ca angajat în România
Sursa: wall-street.ro