Oamenii s-au călcat în picioare în timp ce încercau să fugă din localul care nu avea voie să funcţioneze în contextul restricţiilor impuse de autorităţi ca urmare a pandemiei de COVID-19.
Poliţia a fost chemată la Thomas Restobar din cartierul Los Olivos, Peru, sâmbătă seara, pentru a pune capăt unei petreceri ilegale la care au participat peste 120 de persoane, a declarat Orlando Velasco Mujica, şeful Poliţiei Naţionale din Peru.
Peru a fost una dintre primele naţiuni din America Latină care a luat măsuri stricte pentru a preveni răspândirea COVID-19, dar este acum una dintre cele mai afectate ţări din regiune cu peste 576.000 de cazuri, potrivit cifrelor de la Universitatea Johns Hopkins
Peste 27.000 de persoane au murit după ce au fost confirmate pozitiv cu noul coronvirus, informează CNN.
Ministerul de Interne a transmis că poliţia nu a folosit „niciun tip de armă sau gaze lacrimogene pentru a curăţa spaţiul”, dar atunci când oamenii legii au ajuns la club, mulţimea a început să fugă şi mai multe persoane au fost călcate în picioare.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Așteptarea aproape a luat sfârșit, Avatar: Fire and Ash apare în mai puțin de...
Sursa: kudika.ro