Cei care doresc să viziteze Rio de Janeiro, în ciuda epidemiei de coronavirus, ar putea fi în curând în măsură să își rezerve locurile pe plajă printr-o aplicație care ține cont de distanțarea socială, a anunțat primarul orașului.

Plajele de la Rio au în prezent un sistem de restricţii sanitare. Vizitatorii şi localnicii pot înota şi practica sporturi individuale pe nisip în timpul săptămânii, dar sporturile care se practică în echipă se pot juca doar de luni până vineri. Comercianţii pot vinde băuturi, dar nu şi alcoolice.

Singurul lucru pe care nimeni nu are voie să îl facă din cauza epidemiei de coronavirus, cel puţin oficial, este statul la plajă.

Plajele de la Rio au fost pline în ultima perioadă, în special în weekend, deoarece vizitatorii ignoră restricţiile care vizează combaterea coronavirusului în ţara care înregistrează peste 100.000 de decese.

Acum, oficialii oraşului speră să apeleze la tehnologie pentru a ajuta la respectarea măsurilor de distanţare socială, inclusiv a condiţiilor corespunzătoare pentru a face plajă.

„Oamenii vor putea ocupa zone marcate în funcţie de momentul sosirii şi, de asemenea, vor putea rezerva printr-o aplicaţie. Astfel vom putea organiza mai bine ceva ce azi nu funcţionează“, a spus, luni, primarul din Rio de Janeiro, Marcelo Crivella, citat de Reuters.

El a spus că au existat discuții cu diferite companiile pentru a crea aplicația prin care se pot rezerva spații pe plajă, dar nu a fost stabilită data la care va putea fi introdusă.


Despre autor:


Ultima actualizare: 11 August 2020 - 02 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.