Doi frați de zece și trei ani au reușit să scape cu viață dintr-un apartament cuprins de flăcări în orașul francez Grenoble după ce au sărit de la 10 metri și au fost prinși de trecătorii aflați pe stradă.

Cei doi au scăpat cu viață în urma căderii de marți, dar au inhalat destul de mult fum până să fie salvați, informează presa franceză.

Imaginile dramatice arată cum băiatul de trei ani este scos pe fereastră de fratele mai mare și lăsat să cadă în brațele unei mulțimi de oameni adunate pe stradă, de la o înălțime de zece metri. După ce este prins de trecători, băiatul de zece ani sare și el pe fereastră.

Băieții au fost transportați la spital împreună cu alți 17 oameni aflați în clădire. Patru dintre persoanele care au prins copiii au fost duse la spital pentru a verifica dacă oasele lor au fost fracturate în momentul impactului, potrivit The Guardian.

Athoumani Walid, un student de 25 de ani care a suferit o fractură la încheietura mâinii, a declarat că a auzit strigăte și s-a dus să vadă ce se întâmplă, după ce a văzut fum de la fereastra apartamentului său, aflat în apropiere.

„Nu știam ce să facem”, a declarat miercuri Walid, pentru Associated Press. „Am vrut să spargem ușa, dar nu am reușit”.

Ulterior, aceștia au ieșit afară și i-au îndemnat pe băieți să sară în brațele lor. Deși inițial se temea pentru cei doi, „când au sărit, frica a dispărut”, a spus Walid. „Ceea ce conta era să-i prindem”.

Walid speră acum că această salvare va schimba perspectiva despre cartierul Villeneuve din Grenoble, unde trăiește o importantă populație de imigranți: „Ni s-a spus că este un cartier problematic, dar ieri am arătat că suntem aici unii pentru alții, că ne salvăm unii pe alții”.

În mai 2018, un bărbat din Mali a salvat un copil care atârna pe un balcon și a primit cetățenia franceză.


Despre autor:


Ultima actualizare: 23 Iulie 2020 - 11 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.