Alin, un salvamar român, a devenit erou în Italia după ce a salvat viața unui copil de 12 ani, care era pe cale să se înece.

ALin are 38 de ani și este salvamar pe plaja „Bahia”, cea mai populară zonă din Ostia și este expert în curse cu obstacole, precum "Spartan Race”.

Dacă Alin nu ar fi avut această pregătire, probabil că micuțul de 12 ani nu ar fi supraviețuit, scrie La Repubblica.

Când l-am scos din apă, băiatul era inconștient. Așa că am făcut manevrele prevăzute de protocolul BLS (Basic Life Support), procedură de prim-ajutor care include și resuscitare cardio-pulmonară”, a declarat salvamarul român.

Alin i-a făcut masaj cardiac și manevre de respirație copilului, iar la al patrulea ciclu al procedurii, băiatul a deschis ochii.

Copilul a fost preluat apoi de medici și transportat cu elicopterul la spitalul „Bambin Gesù” din Roma.

„Dacă sunt mulțumit? Desigur, mi-am făcut treaba, aplicând toate tehnicile pe care le-am învățat în acești ani”, a mai spus Alin.

Salvamarul a povestit că a fost contactat de mama băiatului, care l-a asigurat că micuțul este bine și că a fost externat: „Mi-a promis că va veni la plajă să-mi mulțumească personal”.


Despre autor:


Ultima actualizare: 2 Iulie 2020 - 11 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.