Danemarca ajută cuplurile despărțite de COVID-19 să se reîntâlnescă după aproape trei luni de despărțire.
Partenerii danezilor care au rămas blocați în Germania sau în alte țări nordice din cauza pandemiei de coronavirus se pot acum întoarce înapoi în Danemarca, scrie BBC.
Cei care vor să se reunească după trei luni de despărțire cu partenerul de viața trebuie să facă dovada relației cu un cetățean danez prin numele, adresa și alte date de contact ale acestuia. Va mai fi nevoie și de fotografii care să ateste relația, sms-uri schimbate cu partenerul ori emailuri și tot așa.
Potrivit Ministrului Justiției, aceste măsuri sunt doar temporare. În curând, celor care vor să intre în Danemarca pentru "reîntregirea cuplului", li se cere la vamă doar o scrisoare semnată de ambii parteneri.
Ministerul Justiție a mai comunicat și că această măsură se va aplica doar relațiilor serioase care durează de mai bine de șase luni. Persoanele care au avut doar o relație virtuală și nu s-au întâlnit până acum, nu se califică pentru a reintra în țară.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Românul plecat din Giulvăz în Spania prin Erasmus și ajuns în Copenhaga, unde...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscopul bani 6-12 aprilie: Zodiile care dau lovitura financiară săptămâna...
Sursa: garbo.ro
-
Denise Rifai revine pe Antena 1 cu o nouă emisiune. Ce surprize pregătește...
Sursa: kudika.ro