Aproximativ 47 de români, care lucrează la abatorul Dissen din Germania au fost depistați cu virusul Covid-19.

La abatorul Dissen din Saxonia Inferioară a avut loc o infectare în masă cu coronavirus. Printre cei infectați se numără și cel puțin 47 de cetățeni români.

Ministerul Afacerilor de Externe a anunțat că alți 57 de români care lucrau la acel abator și au intrat în contact cu persoanele infectate, au fost plasați în carantină.

Pentru alți 57 de cetățeni români a fost dispusă măsura plasării în carantină, ca urmare a contactelor pe care le-au avut cu cei din categoria persoanelor infectate. Suplimentar, 23 de cetățeni români angajați ai abatorului au avut rezultate negative la testare și nu au fost în contact direct cu persoanele infectate, prin urmare nu fac obiectul vreunor măsuri specifice”, a precizat MAE.

Autoritățile germane au menționat că cetățenii infectați sunt într-o stare bună, neavând nevoie de îngrijiri medicale.

Autoritățile locale au reconfirmat starea bună de sănătate a cetățenilor români infectați, astfel încât niciunul dintre aceștia nu necesită îngrijiri medicale”, a mai anunțat MAE.

Mai mult decât atât, angajații abatorului beneficiază de sprijinul companiei pe întreaga perioadă a carantinei, fiind stabilit un sistem de livrare pentru hrană și alte bunuri necesare.


Despre autor:


Ultima actualizare: 22 Mai 2020 - 01 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.