Lucrările de construcţie pentru un pod rutier din Cairo, pe una dintre străzile importante ale oraşului, au făcut înconjurul lumii. Podul construit se află la 50 de cm distanţă de locuinţele oamenilor.

Construcţia unui pod rutier din Cairo, Egipt, a stârnit un val de reacţii pe reţelele de socializare. Podul Teraet Al-Zomor se află la 50 de cm distanţă de blocurile construite în zonă. Strada pe care se află lucrarea este una dintre arterele dens circulate ale oraşului.

Din imaginile postate pe rețelele de socializare se poate observa că podul pare să fie efectiv lipit de blocuri.

Surse din Ministerul Locuinţelor au declarat că patru dintre clădirile care se află extrem de aproape de pod au fost construite ilegal. Noul pod îndeplineşte toate standardele pentru a fi realizat, iar la finalizarea lucrărilor, s-a luat decizia ca respectivele clădiri să fie demolate. El se va întinde pe 12 km, iar costul estimat al lucrării se ridică la 317 milioane de dolari.

Mahmoud Nassar, șeful Agenției Centrale pentru Construcții din Egipt, a declarat că podul va fi util pentru cartier.

De asemenea, Nassar a specificat că sunt aproximativ 50 de centimetri între pot și clădirea de locuințe. El a adăugat că o comisie specializată de la Autoritatea de Cercetare a Terenurilor va supraveghea toate clădirile construite pe calea axei.

Locatarii blocurilor care urmează să fie demolate vor fi relocaţi şi vor primi compensaţii de la stat. Cu toate că locuitorii s-au opus construcţiei podului din cauza proximităţii sale, nu pot face nimic pentru a stopa dezvoltarea acestuia deoarece este un proiect implementat la nivel naţional.

În parlamentul egiptean, problema contruirii podului Teraet Al-Zomor este încă dezbătută. Când lucrările vor fi terminate podul strategic va lega principalele noduri rutiere din capitala Egiptului, potrivit arabnews.com


Despre autor:


Ultima actualizare: 15 Mai 2020 - 02 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.