International8 Mai 202013:40de Cristina Marin

Lectura de 2 minute

Ose Nuñez Romaniz, în vârstă de 19 ani, din orașul Albuquerque, a fost rugat de către bunicul său sa-i cumpere șosete. Tocmai îl ajutase să le găsească pe cele potrivite online, după ce bătrânul nu a avut noroc să le găsească în magazine. Nuñez trebuia să depună bani în contul său bancar pentru a face achiziția online, dar când s-a apropiat a făcut o descoperire uimitoare. Ceea ce a urmat i-a adus laude și un pic de faimă în cel mai populat oraș din New Mexico.

După ce a ajuns acolo, a văzut o pungă transparentă cu teancuri de bani, cu bancnote de 50 și de 20 de dolari. „Nu știam ce să fac. Era ca și cum visam, eram în stare de șoc. Mă gândeam: ce să fac?”, a povestit tânărul.

Nuñez a spus că nu s-a gândit niciodată să păstreze banii, iar la acel moment i-au trecut prin minte tot felul de scenarii: A fost un fel de truc? Avea cineva de gând să oprească în spatele lui și să-l răpească? Nuńez a sunat la poliția din Albuquerque. La fața locului au sosit doi polițiști, iar adolescentul a predat integral toată suma. Ofițerii au numărat banii: erau 135.000 de dolari.

Poliția din Albuquerque susține că banii au fost lăsați din greșeală în fața bancomatului de către cineva care trebuia să alimenteze ATM-ul.

„Acești bani i-ar fi putut schimba viața, dar a ales să fie integru și a făcut un lucru drept”, a spus agentul Simon Drobik, purtătorul de cuvânt al poliției din Albuquerque.

Citeste si:
Au crezut că e un sac de gunoi, dar au găsit un milion de dolari pe...
Au crezut că e un sac de...

Studentul spune că a auzit lecțiile părinților săi în minte

Jose Nunez Romaniz, student, care locuiește cu părinții și îi ajută să-i crească pe frații mai mici, susține că a fost învățat de mic să nu ia ce nu-i al lui.

El a povestit că provine dintr-o familie „umilă” și că nimeni din familia lui n-a mai pus mâna vreodată pe atâția bani.

„Părinții m-au învățat mereu să muncesc pentru banii mei. Banii furați nu rezistă niciodată", sunt vorbele pe care și le-a amintit băiatul.

Citeste si:
Profesorii și elevii cu părinți peste 65 de ani nu vor avea...
Monica Anisie: Profesorii și...

Familia lui trăiește dintr-o afacere cu saltele

Jose Nunez Romaniz provine dintr-o familie de imigranți mexicani. Părinții lui au venit în Statele Unitre spre finalul anilor '90. Au lucrat în agricultură, la cules de ceapă. Tatăl lui a mai lucrat la bucătăria unui restaurant și în construcții. De ceva timp, familia lui și-a deschis o afacere cu saltele.

Nuńez tocmai și-a terminat primul an colegial. Visul lui din copilărie este să lucreze ca investigator la locul crimei.

Tânărul și-a sunat mama imediat după ce a sunat la poliție.

Citeste si:
VIDEO Cum a încercat un infractor să scape de un seif, cu poliția...
VIDEO Cum a încercat un...

Ulterior, ofițerii din Albuquerque s-au dus la el acasă și l-au lăudat părinților: „Mama mea mi-a spus că am făcut ce e corect”, a mărturisit băiatul, potrivit CNN.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.