Președintele american, Donald Trump, a anunţat că până la finalul acestui an va fi gata un vaccin împotriva COVID-19. Acesta a menționat că se fac eforturi foarte mari pentru ca acesta să fie gata.
Președintele Donald Trump a declarat, duminică, că este sigur că va exista un vaccin îmoptriva coronavirus până la sfârșitul anului, un calendar care este chiar mai rapid decât proiecțiile optimiste prezentate de consilierii de sănătate publică ai administrației sale.
„Suntem foarte încrezători că vom avea un vaccin la sfârșitul anului sau până la sfârșitul anului”, a declarat Trump. „Credem că vom avea un vaccin până la sfârșitul acestui an și ne străduim foarte mult pentru acest lucru”.
Oficialii din domeniul sănătății publice au declarat că un vaccin împotriva coronavirus ar putea dura între un an și 18 luni. Vaccinurile durează, de regulă, foarte mult timp să se dezvolte și să se distribuie, potrivit cnbc.com.
„Am pus presiune asupra liniilor de aprovizionare. Nici măcar nu avem vaccinul final”, a menționat Trump.
De asemenea, el a spus că „multe companii sunt, cred, aproape”, citând producătorul farmaceutic Johnson.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro