Republica Cehă a eliminat, joi, restricțiile menite să încetinească răspândirea noului coronavirus, după ce scăderea numărului de cazuri a stârnit optimismul în rândul cetățenilor.
„Cehia a ridicat interdicția circulației neesențiale și a călătoriilor în străinătate”, a declarat Adam Vojtech, ministrul Sănătății, după o ședință de guvern.
Cehia este prima țară din Europa care a ridicat restricțiile de călătorie în străinătate.
„Este permisă călătoria în străinătate, chiar și pentru o vacanță. Dar la întoarcere, cetățenii în cauză trebuie să fie negativi la COVID-19, în urma efectuării unui test, sau să intre în carantină timp de două săptămâni”, a mai spus Vojtech.
Începând de vineri, guvernul ceh va permite întalnirea în public a grupurilor de maxim 10 persoane, față de 2 persoane, așa cum a fost până acum, iar de luni, 27 aprilie, vor redeschide și universitățile.
Această relaxare a restricțiilor din Cehia include și redeschiderea magazinelor mai devreme.
Cu toate astea, obligativitatea purtării măștilor de protecție va rămâne valabilă, la fel și interzicerea întalnirilor sau evenimentelor publice mai mari.
În luna martie, Republica Cehă a introdus unele dintre cele mai dure restricții de la momentul respectiv, pentru a preveni scăparea de sub control a pandemiei de coronavirus.
Adam Vojtech a spus că măsurile de prevenție au fost esențiale pentru a evita supraîncărcarea spitalelor, notează Reuters.
Ministrul Sănătății consideră că aceste măsuri pot fi relaxate acum, așa cum au solicitat grupurile de afaceri, precum și anumiți specialiști medicali, chiar dacă epidemiologii au avertizat împotriva luării unor decizii pripite.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro