Un nou-născut din statul american Connecticut a murit din cauza complicațiilor produse de noul coronavirus.

Bebelușul a fost dus în stare de inconștiență la spital la sfârșitul săptămânii trecute, iar medicii nu au putut face nimic pentru a-l salva.

Testele efectuate au confirmat faptul că micuțul era infectat cu virusul Covid-19. Este cea mai tânără victimă a virusului.

”Cu durere și tristețe trebuie să confirm azi moartea primului copil din Connecticut din cauza COVID-19. Un bebeluș de șase săptămâni din Hartford a fost adus fără semne vitale la un spital, săptămâna trecută, și nu a putut fi resuscitat”, a scris guvernatorul Ned Lamont pe Twitter, potrivit Libertatea.

„Este un virus care îi atacă pe cei mai fragili fără milă. Acest lucru subliniază, de asemenea, cât de important e să stăm acasă și să limită expunerea la alte persoane. Viața noastră și viața altora ar putea literalmente să depindă de aceasta. Suntem alături de familie în această perioadă grea”, a mai adăugat acesta.

În Connecticut au fost înregistrate până acum 3.500 de cazuri de coronavirus și 85 de decese. Numărul total al cazurilor de Covid-19 în Statele Unite este de 215.000, dintre care 5.000 sunt decese.


Despre autor:


Ultima actualizare: 2 Aprilie 2020 - 02 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.