Guvernul britanic condus de Boris Johnson a anuntat marti o crestere importanta a salariului minim incepand din aprilie, dupa victoria sa electorala larga obtinuta datorita convingerii electoratului din zonele defavorizate favorabil iesirii din Uniunea Europeana. Anuntul provoaca ingrijorarea angajatorilor, relateaza AFP.

Salariul minim pentru angajatii cu varsta de peste 25 de ani va creste cu 6,2% la 1 aprilie, putand depasi 8,72 lire sterline pe ora, a indicat Trezoreria.

Aceasta este "cea mai mare crestere ca valoare" de la crearea in 2016 a salariului minim in forma sa actuala, de care beneficiaza 2,8 milioane de britanici, a declarat Boris Johnson, citat intr-un comunicat.

Cresterea anuntata reprezinta de patru ori rata inflatiei anuale pentru noiembrie (1,5%). Ea intervine intr-un moment cand puterea de cumparare se afla sub presiune ca urmare a accelerarii cresterii preturilor dupa referendumul privind Brexitul din 2016, care a apasat greu asupra monedei britanice. Tendinta s-a moderat in ultimele luni, scrie Agerpres.

Anuntul vine la mai putin de trei saptamani de la alegerile parlamentare din Marea Britanie, care au dus la cea mai puternica majoritate parlamentara pentru conservatori de la Margaret Thatcher in anii '80.

Partidul lui Johnson a castigat locuri detinute de decenii de laburisti in centrul si nordul Angliei, in regiuni altadata muncitoresti si defavorizate, in mare parte pro-Brexit.

Nerabdator sa faca sa fie uitata austeritatea aplicata de partidul sau timp de 10 ani si confruntat cu un Partid Laburist foarte de stanga, premierul conservator a promis in campanie cheltuieli majore in servicii de sanatate publica si politie, investitii in infrastructura si gesturi pentru cei mai defavorizati.

Anuntul de marti a fost criticat de Camerele de Comert britanice, co-directorul lor general Hannah Essex declarandu-se ingrijorat de o masura care apasa greu pe finantele intreprinderilor ''intr-o perioada de mare incertitudine economica''. El a cerut guvernului sa compenseze costul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.