Presedintele Boliviei, Evo Morales, s-a ratacit aproape o ora in jungla in timp ce ii insotea pe pompierii care se luptau cu un incendiu de padure, a povestit el joi, transmite AFP.

"Am avut o mica aventura miercuri noaptea. Ne-am pierdut aproape o ora, dar cu ajutorul soldatilor, am putut gasi drumul pentru intoarcere", le-a spus presedintele razand jurnalistilor aflati cu el la Robore (est).

Canalul de televiziune Uno a difuzat o scurta inregistrare video a unui amator in care Evo Morales striga in plina noapte: "Unde sunteti? Unde sunteti?".

Presedintele, care a insotit o echipa de pompieri forestieri, s-a pierdut in padurea din satul Caballo Muerto, in municipalitatea San Ignacio de Velasco din departamentul Santa Cruz (est).

Evo Morales a declarat joi la Robore ca 342 de incendii devasteaza aceasta regiune, de doua ori mai multe decat in ziua precedenta, scrie Agerpres.

Incendiile de padure care s-au intensificat in august au distrus, din luna mai, 1,2 milioane de hectare in Bolivia, in regiunile Chiquitana si Pantanal.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.