Zborul 702 al Pakistan International Airlines (PIA) urma sa decoleze vineri noapte din Manchester catre Islamabad, insa a avut o intarziere de sapte ore, potrivit liniei aeriene.
Patruzeci de pasageri au fost debarcati in urma acestui incident in timpul caruia ''toboganul de evacuare in caz de urgenta s-a declansat automat'', conform unui comunicat al companiei aeriene.
Un purtator de cuvant al companiei aeriene a declarat pentru CNN ca pasagera a deschis usa crezand ca in acel loc se afla toaleta si a precizat ca toti pasagerii care se aflau in aeronava sunt in siguranta, scrie Agerpres.
Reprezentantii Aeroportului din Manchester au refuzat sa comenteze incidentul de vineri noapte.
In luna mai, un pasager varstnic a fost arestat si retinut in provincia Shandong din estul Chinei pentru ca a pus in pericol siguranta unui avion dupa ce a incercat sa deschida o usa de urgenta in timp ce avionul se afla la sol, aminteste CNN. In incercarea aparenta de a evita coada de la debarcare, pasagerul, identificat dupa numele de familie, Song, a deschis usa de urgenta aflata langa locul sau, dupa aterizarea avionului.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Stoltenberg: Nu este târziu ca Ucraina să câștige, dar cu o condiție
Sursa: wall-street.ro