22 Martie 2019 , 10:29 in International
Facebook a recunoscut joi ca parolele folosite de sute de milioane de utilizatori au fost stocate pe servere interne fara a fi criptate, insa reprezentantii retelei de socializare au precizat ca nu a existat nicio bresa de securitate, potrivit AFP.

"Am rezolvat problema si, ca masura de precautie, ii vom anunta pe toti cei ale caror parole au fost stocate sub aceasta forma", a subliniat Facebook intr-un comunicat, precizand ca, in mod obisnuit, sistemele sale ar fi trebuit sa cripteze datele de acces ale utilizatorilor, potrivit Agerpres.

Compania americana si-a anuntat intentia de a preveni ''sute de milioane de utilizatori ai Facebook Lite'', o versiune a platformei mai ''usoara'', destinata unor regiuni din lume cu conexiune de internet mai lenta, precum si ''zeci de milioane de alti utilizatori de Facebook si zeci de mii de utilizatori de Instagram''.

Parolele nu au putut fi vizualizate de nimeni altcineva din afara Facebook

"Sa fie clar: aceste parole nu au putut fi vizualizate de nimeni altcineva din afara Facebook si nu avem indicii pana in acest moment ca cineva din interior le-ar fi folosit in mod abuziv sau le-ar fi accesat nejustificat", a precizat reteaua de socializare, care a intrat deja sub tirul criticilor pentru maniera in care a gestionat datele personale ale utilizatorilor dupa declansarea scandalului Cambridge Analytica in 2018.

Potrivit site-ului specializat in securitate cibernetica KrebsOnSecurity, circa 20.000 de angajati ai Facebook au avut astfel acces, in unele cazuri timp de mai multi ani, la mai multe sute de milioane de parole stocate in versiuni necriptate.

Cu cateva luni in urma, Facebook a recunoscut ca este posibil ca piratii cibernetici sa fi avut acces la conturile detinute de zeci de milioane de utilizatori din cauza unei erori in sistem.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Facebook recunoaste ca a stocat sute de milioane de parole ale utilizatorilor, fara a le cripta.


Ultima ora din International pe 9AM