Arhiepiscopul de Willesden a propus abrogarea legii, mentionand ca este depasita de vremuri. Decizia vine in contextul in care, de decenii, tot mai putini oameni au participat la slujbe, ceea ce a facut ca preotii sa ajunga aiba in grija chiar si 20 de biserici in zonele rurale, ceea ce facea oricum imposibil sa tina slujbele respective in fiecare dintre parohiile pe care le aveau in administrare, scrie Hotnews.
De asemenea, sinodul a decis introducerea a sase principii pastorale care vizeaza imbunatatirea tratamentului pentru persoanele LGBT, scrie BBC News. Astfel, bisericile sunt incurajate sa promoveze ”increderea” si ”generozitatea” si sa priveasca diferenta mai curand ca pe ”un dar si nu o problema”. In acelasi timp, potrivit principiilor respective, oamenii sunt incurajati sa isi confrunte propriile prejudecati, sa actioneze cu bunatate si respect.
Documentul mai mentioneaza faptul ca asumarea acestor principii ar putea avea un rol transformator pentru biserica anglicana, dar presupune si schimbare la nivelul culturii si mentalitatii.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro