Un copil de trei ani din SUA care a supravietuit doua nopti in padure la temperaturi sub zero grade a spus politiei si familiei ca a fost ajutat de un urs prietenos in tot acest timp, scrie Guardian, potrivit Hotnews.

Casey Hathawaya fost gasit in tufisuri spinoase, infrigurat si ud, joi noapte. El fusese dat disparut marti in conditii de vreme atat de potrivnice ca s-a renuntat la operatiunile de cautare, scrie sursa citata.

Seriful din comitatul Craven, Chip Hughes, a declarat ca baietelul ”a spus ca a avut un prieten in padure, un urs care a stat cu el”.

Si matusa lui Casey, Breanna Hathaway, crede ca baietelul a fost ajutat de un urs: ”A spus ca a stat cu un urs timp de doua zile. Dumnezeu i-a trimis un prieten pentru a avea grija de el. Dumnezeu este un Dumnezeu bun. Miracolele chiar exista”, a scris ea pe Facebook.

Baietelul se juca cu alti doi copii in curtea din spate a bunicii marti, dar nu s-a si intors inauntru cu ei. Vremea rea si temperaturile cu minime de minus 6-7 grade si faptul ca micutul nu era imbracat pentru un asemenea frig au dus la declansarea unei operatiuni de cautare care a implicat elicoptere, drone, unitati canine si scafandri, plus sute de voluntari.

Joi, vantul si ploaia au devenit atat de rele ca autoritatile au cerut voluntarilor sa renunte.

”Este un supravietuitor”, a spus seriful, precizand ca echipele de salvare au mers prin apa pana la brau pentru a ajunge la Casey. Baietelul a scapat cu doar cateva zgarieturi si a vrut doar apa si sa mearga la mama lui, a mai spus Chip Hughes.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.