Consiliul Municipal din Praga a aprobat componenta unei noi comisii condusa de un ''primar de noapte'', cu misiunea de a gestiona problemele cu care se confrunta orasul dupa lasarea intunericului, precum zgomotul provenind de la barurile si localurile din capitala Cehiei, informeaza agentia Xinhua.

Noul organism va fi condus de Jan Stern si va fi compus din reprezentanti ai districtului 1 din Praga in centrul istoric si ai politiei municipale.

Printre cele mai importante sarcini ale comisiei se numara rezolvarea plangerilor legate de zgomotul provenind de la baruri si restaurante, dar si promovarea unei vieti de noapte sigure si vibrante, care aduce beneficii atat intreprinzatorilor cat si praghezilor.

Jan Stern, cofondator si operator al unui centru cultural, este unul dintre initiatorii ideii crearii unei echipe insarcinate cu gestionarea problemelor nocturne ale capitalei, scrie Agerpres.

Pentru indeplinirea acestor sarcini, echipa va elabora o serie de masuri pe termen scurt si lung, precizeaza Xinhua.

Primul pas va fi majorarea numarului de agenti de politie prezenti in zonele cele mai afectate de probleme pe timpul noptii, in care locuitorii reclama ca nu se pot odihni.

Urmatorul pas va fi emiterea unei directive care va permite districtelor capitalei sa stabileasca ore de inchidere ale localurilor in anumite zone.

Comisia se va angaja, de asemenea, in comunicarea sistematica cu reprezentantii cluburilor de noapte si organizatorii evenimentelor culturale importante in vederea consolidarii autoreglementarii, a precizat Consiliul Municipal.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.