Mediumul brazilian Joao de Deus, acuzat de agresiuni sexuale de sute de femei si aflat in detentie preventiva din 16 decembrie, a fost inculpat vineri pentru patru violuri, relateaza AFP si Reuters.

Pe numele sau adevarat Joao Teixeira de Faria, mediul de 76 de ani care practica pretinse "vindecari spirituale" in templul sau din Abadiania, in statul Goias, in apropiere de Brasilia, a fost inculpat pentru patru infractiuni comise in 2018. Este vorba despre doua "violuri prin inselatorie" si doua "violuri asupra unor persoane vulnerabile", potrivit agentiei de presa oficiale Agencia Brasil.

Biroul procurorului general din Goias a decis sa-l inculpeze pe Joao de Deus dupa ce a examinat marturiile a 19 femei, dar sute de alte plangeri au fost depuse in cursul lunii decembrie.

Scandalul a izbucnit dupa difuzarea unei anchete pe TV Globo, cel mai mare canal al televiziunii braziliene, care prezenta zeci de marturii ale unor femei. Ele au povestit cum au fost constranse sa il masturbeze sau sa presteze felatii in cursul unor sedinte asa-numite de "vindecare spirituala".

600 de plangeri, depuse impotriva lui Joao de Deus

Circa 600 de plangeri au fost depuse in total impotriva lui Joao de Deus in cursul lunii decembrie. Totusi, multe dintre ele ar urma sa fie excluse din ancheta penala, din cauza ca faptele s-au prescris, scrie Agerpres.

In total au fost identificate 255 de femei ca potentiale victime. Acestea aveau varste cuprinse intre noua si 67 de ani la momentul agresiunilor pe care le-au reclamat.

Dupa ce a disparut cateva zile, Joao de Deus s-a predat autoritatilor pe 16 decembrie.

Politia a descoperit pe proprietatile sale pistoale, pietre pretioase, precum si o servieta in care se afla echivalentul a 300.000 de dolari.

Parchetul a primit plangeri impotriva celebrului vindecator din toata tara, precum si din Germania, Australia, Belgia, Bolivia, SUA si Elvetia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.