Papa Francisc a utilizat traditionala rugaciune Angelus, miercuri, pentru a incuraja miile de credinciosi reuniti in Piata Sfantul Petru din Vatican sa ierte, chiar daca acest lucru nu este intotdeauna usor de realizat, informeaza DPA.

"Iertarea... creeaza comunitati, aduce liniste si pace", a declarat suveranul pontif in fata multimii reunite la Vatican. El s-a folosit de aceasta ocazie si pentru a multumi credinciosilor din Roma si din lumea intreaga care i-au transmis felicitari si urari de Craciun. Apoi, papa a cerut iertare unora dintre ei: "Nu voi putea sa raspund tuturor".

Papa Francisc a oficiat rugaciunea Angelus la ora pranzului (11:00 GMT), pe care a incheiat-o cu o binecuvantare adresata multimii reunite in Piata Sfantul Petru si tuturor catolicilor din lume.

Aceasta ceremonie de Sfantul Stefan a avut loc la o zi dupa ce suveranul pontif a lansat un apel global la "fraternitate" in traditionalul mesaj "Urbi et Orbi" ("Catre oras si lume") rostit in cadrul binecuvantarii sale de Craciun.

Mesajul "Urbi et Orbi" este rostit cu ocazia Craciunului si a Pastelui, dar si dupa alegerile papale, si ofera iertarea pacatelor, atat pentru cei prezenti la ceremonie, cat si pentru cei care o urmaresc la radio sau la televizor.

Rugaciunea Angelus este rostita in mod traditional de trei ori pe zi de catolici, la orele 06:00, 12:00 si 18:00, si este insotita de sunetele clopotelor din bisericile crestine.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.