Legea, care creste semnificativ numarul orelor suplimentare pe care le pot pretinde angajatorii, de la 250 la 400 pe an, a fost adoptata cu 130 de voturi pentru, 52 impotriva si o abtinere.
Pe tot parcursul diminetii, deputatii opozitiei au incercat sa impiedice votul, intr-una din rarele demonstratii de unitate in fata parlamentarilor partidului conservator Fidesz al premierului Viktor Orban.
Modificarea legislativa este supusa de mai multe saptamani unei puternice contestari sociale, scrie Agerpres.
Opozantii vad in ea rezultatul presiunii exercitate de gigantii germani din industria auto, piloni ai economiei din Ungaria, in favoarea flexibilizarii timpului de lucru intr-un context de deficit acut de forta de munca in tara.
'Guvernul este de partea muncitorilor', a declarat insa Viktor Orban, care a salutat adoptarea textului si a sustinut ca acesta vine in sprijinul angajatilor care doresc sa castige mai mult, dar erau impiedicati pana acum de 'obstacole birocratice stupide'.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Caloriferele nu se încălzesc uniform? Soluția simplă recomandată de...
Sursa: garbo.ro
-
Crăciunița, floare de Sărbătoare: Tot ce trebuie să știi despre această plantă
Sursa: kudika.ro