Binecunoscuta pentru abundenta de centenari, Japonia se poate mandri ca detine in prezent cel mai longeviv cuplu casatorit din lume, cei doi avand o varsta cumulata de 208 ani, relateaza marti Reuters. Secretul celor 80 de ani de convietuire este pus de sotie pe seama... rabdarii.

Masao Matsumoto, de 108 ani, si sotia sa in varsta de 100 de ani, Miyako, au fost confirmati de Guinness World Records drept cel mai longeviv cuplu casatorit care traieste in prezent.

Cei doi s-au casatorit in octombrie 1937.

''Sunt atat de fericita. Totul se datoreaza, de fapt, rabdarii mele'', a declarat razand Miyako care s-a fotografiat alaturi de Masao si de ceilalti membri ai familiei in fata unui certificat inramat la centrul de ingrijire unde traiesc.

''Sunt atat de recunoscatoare incat imi dau lacrimile'', a spus ea pentru Reuters.

Cei doi nu au reusit sa aiba parte de o nunta pentru ca Japonia a intrat in razboi, iar Masao a fost trimis pe front, insa acest lucru nu a constituit un obstacol in calea intemeierii unei familii numeroase - luna trecuta s-a nascut cel de-al 25-lea stranepot al cuplului, scrie Agerpres.

''Au intrat in ultimul capitol al vietii lor. A fost o onoare (pentru ei) sa primeasca aceasta distinctie. Mi-as dori sa continue sa duca o viata linistita'', a declarat fata cuplului, Hiromi.

Japonezii se numara printre cei mai longevivi din lume, datele Ministerului Sanatatii din aceasta tara indicand ca ocupa locul al doilea in ceea ce priveste media de viata a cetatenilor ei, de circa 84 de ani, putin sub cea a locuitorilor din Hong Kong.

Recordul pentru cel mai longeviv cuplu casatorit a fost stabilit de norvegienii Karl si Gurdren Dolven, cu varsta combinata de 210 ani, 1 luna si 34 de zile la momentul in care Gurdrun a decedat, in 2004, conform Guinness World Records.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.