Marea Britanie paraseste Uniunea Europeana, dar nu Europa si ramane un prieten al Romaniei si al Europei, a declarat, sambata, ambasadorul britanic la Bucuresti, Paul Brummell.

El a subliniat ca Marea Britanie este o tara minunata iar cifrele demonstreaza ca tot mai multi romani o viziteaza ca turisti, dar pleaca si la studii sau la munca.

"Cred ca nu parasim atmosfera aceasta, parasim Uniunea Europeana, in martie anul urmator, dar nu parasim Europa. Ramanem o tara europeana, ramanem un prieten al Romaniei si al Europei. Deci cred ca acest eveniment, schimburile culturale europene - oportunitati de a veni cu un gust din Marea Britanie si de a afla mai multe despre cultura romaneasca si cultura altor tari europene, ramane foarte important", a
subliniat Paul Brummell, care a fost prezent la ceremonia de deschidere a celei de-a V-a editii a evenimentului "Piata Statelor Membre ale UE", care marcheaza Ziua Europei.

Diplomatul britanic a precizat ca drepturile romanilor rezidenti din Marea Britanie nu se vor schimba, scrie Agerpres.

"Drepturile cetatenilor din Uniunea Europeana care studiaza si lucreaza in Marea Britanie au fost o prioritate pentru guvernul Marii Britanii si pentru Comisia Europeana in negocierile noastre din Uniune. Si am ajuns la Consiliul European in decembrie la un acord la care protejeaza drepturile", a amintit Brummell, care a adaugat ca aceasta inseamna ca romanii care au locuit cinci ani in Marea Britanie raman cu drepturile castigate in ceea ce priveste asigurarile de sanatate, dreptul de munca, alte servicii, dupa iesirea din UE.

El a mentionat ca si cei care nu au implinit cinci ani in Marea Britanie vor capata drepturi, cand vor implini anii respectivi de rezidentiat.

Citeste si:
Spitalul Judeţean din Timişoara a fost declarat „Spitalul anului”...
Spitalul Judeţean de Urgenţă...
Citeste si:
Cele mai bune surse alimentare de vitamina C
Cele mai bune surse...

Intrebat la ce ar trebui sa fie atenta Romania, astfel incat sa aiba un cuvant puternic de spus in cadrul UE, in contextul in care in 2019 se va stabili viitorul acestui bloc comunitar, ambasadorul britanic a spus: "Cred ca romanii sunt membri convinsi ai Uniunii Europene. Sondajele demonstreaza ca UE ca si concept este foarte populara. Cand Marea Britanie o sa iasa din Uniunea Europeana, inseamna ca Romania o sa fie, in ceea ce priveste populatia, al saselea membru al Uniunii Europene, deci are o putere in contextul Uniunii Europene si sunt convins ca o sa foloseasca aceasta putere".



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.