Potrivit editiei de joi a cotidianului La Côte, in timp ce complicele tanarului, tot roman, in varsta de 50 de ani distragea atentia personalului, acesta a intrat in partea din spate a farmaciei pentru a fura.
Surprins de o angajata, barbatul a facut acest gest cu scopul de a o speria. Astfel, cei doi au reusit sa fuga.
Ei nu se aflau insa la prima tentativa, asa cum a reiesit miercuri, la Tribunalul Corectional Nyon, in cursul audierii.
Cei doi au dat in total 11 ”lovituri”, in perioada decembrie 2016-ianuarie 2017. Au plecat cu mana goala la primele doua tentative, insa au reusit in maii multe magazine si statii de alimentare cu carburant in cantoanele Vaud, Fribourg si Neuchatel.
Ei au fost surprinsi de camere de supraveghere, scrie News.ro.
Amandoi au fost condamnati la pedepse dure cu inchisoarea, cu executarea pedepsei. Cel mai tanar a fost condamnat la 16 luni de inchisoare, iar cel mai in varsta la 14 luni de inchisoare, dintre care sapte cu suspendare.
De asemenea, ei au primit interdictia de a intra pe teritoriul Elvetiei timp de sapte ani.
”E ultima oara cand va vedem aici, domnilor, este clar?”, le-a spus presedinta Tribunalului, la finalul sedintei, citata de cotidianul din Vaud.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Îți curge sânge din nas? Cauze posibile ale epistaxisului și când ar trebui...
Sursa: garbo.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Ioana Ginghină, confesiuni dureroase despre fiica sa și relația cu Alexandru...
Sursa: kudika.ro