Janos Ader a declarat ca, din punctul sau de vedere, legea nu incalca libertatea academica sau legile internationale. De asemenea, el a cerut Guvernului sa convoace discutii cu universitatile implicate privind cea mai buna cale de a avansa, scrie News.ro.
Una dintre conditiile ce vor fi impuse este sa aiba un campus in statul sau de origine, New York, iar o alta este sa existe un acord bilateral de sustinere intre Ungaria si Statele Unite.
Ministerul Educatiei a spus ca este dispus sa incheie un acord bilateral cu statul New York, care are jurisdictie in chestiuni legate de educatie.
Un astfel de acord ar fi mult mai usor de incheiat decat unul cu administratia lui Donald Trump, care a avut o serie de diferende cu Soros in ultimii ani.
Conditia privind campusul din statul de origine reprezinta o problema numai pentru CEU, deoarece toate celelalte universitati straine din Ungaria au deja astfel de campusuri.
Aproximativ 70.000 de persoane au manifestat duminica la Budapesta in semn de sustinere fata de universitate, considerata o tinta a politicilor „iliberale” ale premierului populist ungar Viktor Orban.
CEU este acreditata in statul american New York si in Ungaria, iar studentii primesc diplome recunoscute in ambele tari. Universitatea are in prezent peste 1.400 de studenti din 108 tari.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro