”Noi respectam vointa alegatorilor britanici”, a declarat Sean Spicer, un purtator de cuvant al presedintelui american Donald Trump.
”Indiferent care va fi viitorul relatiei dintre Regatul Unit si Uniunea Europeana, noi vrem ca Regatul Unit sa ramana un leader puternic in Europa (...) si in lume”, a adaugat el.
Intrebat ce parere are despre declaratiile presedintelui Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, care a apreciat ca, pentru prima data, Statele Unite au un presedinte care da impresia ”ca nu este interesat de afacerile europene”, Spicer a respins aceste critici.
”Presedintele este foarte in largul sau in tot ceea ce priveste afacerile internationale, mai ales Europa si NATO”, a spus el.
Presedintele republican i-a iritat in mai multe randuri pe liderii europeni, dar mai ales atunci cand a laudat ”minunatul” Brexit sau cand a prezis ca si alte state membre vor parasi Uniunea, scrie News.ro.
La noua luni dupa un referendum pe tema Brexitului, care continua sa divizeze tara, ambasadorul britanic la UE Tim Barrow i-a remis miercuri presedintelui Consilului European Donald Tusk scrisoarea care declanseaza in mod oficial procedura de iesire, lansand doi ani de negocieri care se anunta foarte dificili.
Citeste si: Presedintele Consiliului European: Deja ne este dor de voi
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro