Presedintele Donald Trump a semnat miercuri seara un ordin executiv de initiere a construirii zidului la granita dintre Statele Unite si Mexic. Simultan, miliardarul republican a semnat un alt ordin pentru a bloca acordarea de fonduri federale pentru metropolele americane considerate ”sanctuare” pentru imigrantii ilegali, printre acestea se numara Los Angeles, San Francisco, dar si New York City, transmite Reuters.

Liderul american a mentionat intr-un interviu exclusiv pentru televiziunea ABC ca ridicarea zidului promis din campania electorala va incepe in urmatoarele luni la granita dintre Statele Unite si Mexic. De asemenea, acesta a promis ca liderii mexicani ”vor rambursa absolut 100% finatarea zidului” catre Statele Unite.

Trump a precizat ca ridicarea zidului va incepe din banii contribuabililor americani, dar in final liderii mexicani vor plati pentru zidul destinat sa puna capat imigratiei de la granita sudica a Statelor Unite.

De asemenea, negocierile pentru rambursarea vor incepe cat de curand posibil intre Washington si Ciudad de Mexico.

Anterior, presa americana a scris ca presedintele va incepe de miercuri sa ia masuri in domeniul imigratiei, inclusiv in vederea construirii unui zid la frontiera cu Mexic.

Insistenta miliardarului republican ca liderii mexicani sa plateasca construirea zidului a fost una dintre cele mai populare promisiuni pe care le-a facut in campanie. Insa, Mexicul a anuntat in mai multe randuri ca nu va plati nimic.

Trump a declarat la inceputul acestei luni ca lucrarile de constructie vor fi finantate initial cu fonduri aprobate de Congres si ca aceste sume vor fi rambursate ulterior de catre Mexic. Insa, liderul american nu a precizat cum va garanta aceste plati, scrie News.ro.

Presedintele Donald Trump urmeaza sa se intalneasca saptamana viitoare, la Casa Alba, cu presedintele mexican Enrique Pena Nieto.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.