Nigel Farage, unul dintre liderii campaniei pro-Brexit, a urcat miercuri pe scena la un miting electoral al candidatului republican la presedintia SUA, Donald Trump, despre care a spus ca reprezinta acelasi tip de miscare ca cea pe care a condus-o el in Regatul Unit, relateaza Reuters.

Farage a aparut alaturi de Trump in fata a mii de sustinatori ai republicanului, la Jackson, in Mississippi.

Fostul lider UKIP a declarat ca nu il va sustine oficial pe Trump in curs pentru Casa Alba pentru ca nu vrea sa se implice in afacerile interne ale unei alte tari, asa cum a facut actualul presedinte american, Barack Obama, in campania privind apartenenta Regatului Unit la UE.

“Nu va pot spune cu cine sa votati la aceste alegeri. Stiti, inteleg, inteleg. Va aud. Dar va voi spune asta: daca as fi cetatean american, nu as vota pentru Hillary Clinton nici daca m-ati plati. De fapt, nu as vota pentru Hillary Clinton nici daca m-ar plati ea”, a spus Farage.

El a facut paralele intre miscarea pentru Brexit si sustinerea pe care Trump a primit-o din partea multor americani care considera ca au fost abandonati de Washington, scrie News.ro.

“(Alegatorii – n.r.) simt ca oamenii (de la conducere – n.r.) nu ii sustin si, in multe cazuri, au renuntat la intregul proces electoral, iar eu cred ca aveti o ocazie fantastica aici, cu aceasta campanie”, a subliniat politicianul eurosceptic.

Sustinerea implicita ofera de britanic, care si-a bazat partial campania pro-Brexit pe opozitia fata de imigratia in masa in tara sa, vine in conditiile in care Trump incearca sa isi modereze tonul dur adoptata fata de imigrantii ilegali. In declaratii facute cu cateva ore inainte de miting, republicanul a spus ca este dispus sa lucreze cu imigrantii care au respectat legile americane cat timp au trait in SUA. Pentru a se califica, insa, pentru ramanerea in SUA, imigrantii ilegali vor trebui sa plateasca toate taxele restante. De asemenea, ei nu vor primi niciodata cetatenie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.