Seful statului filipinez a afirmat ca, desi implicarea anumitor oficiali ar putea fi infirmata, el le face public numele intrucat are de indeplinit o 'datorie sub juramant'.
''Este foarte important pentru oameni sa cunoasca starea lucrurilor si conditiile din aceasta tara. Nu este o chestiune personala. Nu sunt inamicul vostru, dar acum sunt furios'', a spus el, intr-un discurs rostit duminica intr-o unitate militara din orasul Davao, situat in sudul Filipinelor.
Pe lista se afla numele a opt judecatori, peste 50 de primari, viceprimari, guvernatori si parlamentari, precum si 95 de ofiteri de politie, soldati si gardieni de inchisoare. Rodrigo Duterte le-a cerut celor inclusi pe aceasta lista sa se predea in termen de 24 de ore, subliniind ca in caz contrar 'toate fortele armate filipineze ii vor vana'.
De la preluarea mandatului de presedinte de catre Duterte, pe 30 iunie, aproape 500 de suspecti au murit in cadrul campaniei antidrog a administratiei sale, transmite Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro