Folosind hastagurile #DaeshRevendique sau #IsisClaims (#ISISRevendica), francezii au speculat ironic ce alte lucruri rele ar putea revendica jihadistii in continuare.
De la faptul ca Franta a pierdut Finala de la Euro 2016 in favoarea Portugaliei, pana la tunsori urate, toate au fost atribuite in gluma ISIS.
"#ISISRevendica Patura pe care am pierdut-o cand aveam sase ani”, "(#ISISRevendica Sosetele care dispar din masina de spalat”, "#ISISRevendica Brexit si Boris” sunt numai cateva dintre mesajele publicate pe retelele de socializare.
ISIS a revendicat atacul de joi, de la Nisa, soldat cu 84 de morti si sute de raniti. Autoritatile au subliniat ca nu exista nicio dovada directa care sa il lege pe autorul masacrului, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, de Statul Islamic, desi exista sugestii ca acesta s-ar fi radicalizat recent, potrivit NEWS.ro.
De asemenea, in week-end, organizatia terorista Stat Islamic a dat publicitatii un montaj video in care a revendicat incendiul de la Turnul Eiffel, de Ziua Bastiliei, desi fumul gros care a invaluit monumentul a fost provocat de o defectiune la sistemul pirotehnic ce urma sa lanseze artificii.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro