"Exista multe persoane din cadrul actualei Administratii cu care se poate coopera", a declarat, la Geneva, Salim al-Muslat, purtatorul de cuvant al Inaltului Comitet pentru Negocieri (HNC).
Al-Muslat a facut aceste declaratii in a doua zi a noii serii de negocieri de la Geneva, organizate de Natiunile Unite, scrie MEDIAFAX.
"Nu vom formula obiectii atat timp cat nu vom avea de-a face cu criminali, atat timp cat nu vom avea de-a face cu persoane implicate in uciderea sirienilor", a spus reprezentantul principalei formatiuni a opozitiei siriene.
"Atunci cand nu va mai fi Bashar al-Assad in Siria, armata va fi unita, tara va fi unita", a spus el.
Siria se confrunta, incepand din martie 2011, cu revolte reprimate violent si cu un conflict militar intre serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, fortele opozitiei si grupuri teroriste, inclusiv organizatia sunnita Stat Islamic (Stat Islamic in Irak si Siria / Stat Islamic in Irak si Levant). Bilantul conflictului depaseste, conform estimarilor ONU, 270.000 de morti.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop sănătate 27 aprilie-3 mai: Un moment astral RAR îți influențează...
Sursa: garbo.ro
-
Doliu în România! Marele politician a murit imediat după ce și-a aniversat...
Sursa: kudika.ro