Militantii Al-Qaida din sudul Yemenului au capturat si executat, sambata, 15 soldati loiali presedintelui Abd-Rabbu Mansour Hadi, in timp ce acestia traversau un teritoriu aflat sub controlul organizatiei teroriste, au anuntat oficiali locali si locuitori, citati de Reuters online.
Soldatii au fost capturati de catre militanti in timp ce calatoreau din portul Aden spre provincia al-Mahra din estul Yemenului prin Ahwar, un oras al provinciei Abyan, aflata sub controlul Al-Qaida.
Soldatii au fost transportati intr-o zona indepartata si ucisi de un pluton de executie, potrivit unor locuitori si oficiali locali. Acestia din urma au spus ca alti 17 soldati au fost raniti in incident, insa se presupune ei ca sunt inca in viata.
Soldatii isi vizitasera familiile in Aden si se intorceau la baza militara din al-Mahra pentru a-si primi salariile, au spus surse din cadrul securitatii. Ei nu purtau uniforma militara si nu se deplasau cu vehicule militare, informeaza MEDIAFAX.
Organizatia Al-Qaida in Peninsula Arabica (AQAP), filiala yemenita a retelei teroriste Al-Qaida, s-a folosit de razboiul din Yemen pentru a-si extinde teritoriul pe care il controleaza, ocupand anul trecut Mukalla, capitala provinciei Hadramout, si recrutand mai multi adepti.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro