Alegatorii olandezi au respins Acordul de asociere UE-Ucraina in cadrul referendumului de miercuri, cu o majoritate de 61,1%, in conditiile in care prezenta la vot a fost estimata la 32%, putand depasi limita de 30% care conditioneaza validitatea referendumului.

Dupa numararea a 99,8% din voturi, 61,1% din alegatorii olandezi s-au pronuntat impotriva Acordului de asociere UE-Ucraina, in timp ce 38% au votat in favoarea acestui acord, potrivit rezultatelor preliminarii citate de presa olandeza.

Prezenta la vot este estimata la 32%, peste limita de 30% care conditioneazaa validitatea referendumului, avand o marja de eroare de 3%. Circa 13 milioane de olandezi au fost chemati la urne miercuri.

Premierul olandez, Mark Rutte, a declarat ca guvernul trebuie sa reexamineze acordul daca referendumul este valid.

Parlamentul olandez a ratificat deja acordul cu UE si rezultatul referendumului de miercuri nu este obligatoriu de luat in considerare.

"Va trebui sa asteptam, dar este clar ca alegatorii care s-au pronuntat contra acordului au castigat in mod convingator. Intrebarea este daca limita prezentei la vot a fost atinsa", a declarat Rutte intr-un discurs televizat.

"Parerea mea este ca daca prezenta la vot a fost mai mare de 30% cu asa o victorie a celor care s-au opus acordului, ratificarea nu poate fi continuata fara discutie", a continuat premierul olandez.

Chiar daca nu are caracter obligatoriu, Guvernul Olandei, tara care detine presedintia temporara a UE, trebuie sa tina cont de recomandarea alegatorilor in cazul validarii rezultatelor. Daca rata participarii nu depaseste 30%, referendumul va fi considerat nul, iar Guvernul olandez nu va tine cont de rezultate in niciun fel.

Plebiscitul din Olanda, organizat la initiativa miscarilor politice eurosceptice, este considerat un test la nivelul Uniunii Europene, cu doar cateva luni inainte ca cetatenii Marii Britanii sa stabileasca daca tara lor ramane sau nu in Blocul comunitar.

Acordul de asociere si liber-schimb UE-Ucraina trebuie ratificat de toate statele membre UE pentru a intra in vigoare, informeaza MEDIAFAX.

Citeste si:
Klaus Iohannis efectuează o vizită de lucru în Grecia. Subiectele...
Klaus Iohannis efectuează o...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.