Rusia si Statele Unite au condamnat vehement, duminica, presupusul test balistic efectuat de regimul stalinist din Coreea de Nord, Moscova avertizand Phenianul ca pune in pericol propria securitate.

"Este evident ca actiunile de acest fel conduc la o agravare serioasa a situatiei in Peninsula Coreea si in nord-estul Asiei, sporind riscurile de securitate in primul rand la adresa Coreei de Nord", a transmis Ministerul rus de Externe.

"Coreea de Nord a demonstrat inca o data un dispret evident fata de normele internationale", a subliniat MAE rus.

"Este a doua oara in doar o luna cand Coreea de Nord a lansat o provocare majora, amenintand nu doar securitatea Peninsulei Coreea, ci si pe cea a regiunii si a Statelor Unite", a declarat secretarul de Stat american, John Kerry.

De asemenea, China, Coreea de Sud, Japonia si Franta au condamnat presupusul test balistic nord-coreean.

Coreea de Nord a lansat duminica o racheta cu raza lunga de actiune, sustinand ca a plasat pe orbita un satelit, dar Coreea de Sud, Japonia si Statele Unite considera ca a fost testata o racheta intercontinentala, acuzand regimul stalinist de la Phenian ca a testat tehnologie balistica.

Comandamentul strategic american a semnalat detectarea unei rachete care a ajuns in spatiul cosmic, iar armata sud-coreeana a observat plasarea unui obiect pe orbita. Regimul Kim Jong-Un sustine ca a plasat "cu succes" pe orbita satelitul Kwangmyongsong-4. Televiziunea nord-coreeana a prezentat imagini cu o racheta de culoare alba.

Coreea de Nord lansase o alta racheta cu raza lunga de actiune in 2012, sustinand tot ca ar fi plasat un satelit, dar presupusul satelit nu a fost detectat niciodata. Regimul de la Phenian fusese avertizat de Statele Unite si de China sa nu utilizeze tehnologie balistica, scrie MEDIAFAX.

Coreea de Nord a anuntat in ianuarie efectuarea unui test cu bomba termonucleara, dar expertii internationali nu cred ca testul a avut loc.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.