Afirmatiile cancelarului Germaniei au fost facute, joi, la Berlin, in cadrul conferintei de presa pe care Angela Merkel a sustinut-o la finalul intrevederii cu premierul roman, Dacian Ciolos.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a spus ca romanii care lucreaza in Germania sunt foarte bine primiti, dar cei care vor sa beneficieze de prestatii sociale fara sa aiba un loc de munca trebuie sa se adreseze tarii de unde provin, precizand totodata ca UE nu functioneaza ca o "uniune sociala".

In acest context, un jurnalist german i-a cerut cancelarului german sa isi exprime un punct de vedere cu privire la intentia unor politicieni germani de a introduce pentru cetatenii statelor membre UE obligativitatea efectuarii unui an de munca in Germania inainte ca acestia sa poata beneficia de prestatii sociale din partea statului.

Angela Merkel a spus ca aceasta problema este una care preocupa si alte state membre si a dat ca exemplu Marea Britanie, precizand ca trebuie gasita o solutie in acest sens. In opinia sa, statele membre ale UE se confrunta cu o situatie dificila din cauza faptului ca exista sisteme sociale diferite si pentru ca fiecare stat are obligatii sociale fata de proprii cetateni, dar nu si fata de cetatenii proveniti din alte state, mai ales fata de cei care nu muncesc.

Cancelarul german considera "corecta" o astfel de abordare, Merkel explicand ca aceasta nu inseamna ingradirea liberei circulatii a fortei de munca. "Putem sa lucram peste tot in Europa, aceasta intentie nu include ca putem sa primim si prestatii sociale inca din prima zi", a spus Merkel.

Angela Merkel a facut referire directa la cetatenii romani, ea precizand ca cei care muncesc sunt bineveniti in Germania, dar cei care cer ajutor social din partea statului german fara a lucra trebuie sa se adreseze statului de proveninenta. Ea a afirmat ca trebuie modificata si legislatia, scrie MEDIAFAX.

"Fiecare roman care lucreaza la noi este foarte bine primit, sunt foarte multi romani in Germania in ultimul timp, dar daca este vorba de prestatii sociale care nu se bazeaza pe o activitate de munca sunt de parere ca aceasta persoana poate sa se duca inapoi in patria respectiva. Noi nu suntem o uniune sociala, avem diferite sisteme sociale, aceste lucruri trebuie sa le reflecte si legislatia si trebuie sa gasim o solutie", a mai spus Merkel.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.