Statele Unite au fost clasificate, pentru prima data, drept o amenintare la adresa securitatii nationale a Rusiei, potrivit unui document semnat de presedintele rus, Vladimir Putin, ceea ce indica o deterioare a relatiilor dintre cele doua state in ultimii ani, informeaza agentia Reuters.

Documentul intitulat "Despre strategia securitatii nationale a Federatiei Ruse" a fost semnat de Putin in ajunul Anului Nou, fiind o versiune actualizata a celei din 2009, promulgata de Dmitry Medvedev, pe atunci presedinte al Rusiei, in prezent ocupand functia de premier, in care nu erau incluse pe lista de amenintari nici SUA, nici NATO.

Potrivit documentului, Rusia a reusit sa joace un rol mai mare in rezolvarea problemelor globale si a conflictelor internationale, ceea ce a atras reactii adverse din partea Occidentului. "Consolidarea Rusiei are loc in contextul unor noi amenintari la adresa securitatii nationale, complexe si interdependente", se arata in document.

Promovand o politica independenta, internationala si interna, deopotriva, Rusia a declansat "o reactie din partea Statelor Unite si ale aliatilor acestora, care se straduiesc sa-si mentina dominatia in contextul international", ceea ce e, foarte probabil, sa determine o presiune de natura politica, economica, militara si informationala" asupra Rusiei.

Relatiile dintre Rusia si Occident s-au deteriorat mult dupa anexarea peninsulei Crimeea, fosta provinciei ucraineana, imperiului rus in martie 2014. De atunci, Occidentul a acuzat Rusia de sprijinirea insurgentilor din estul Ucrainei, insa Moscova a negat implicarea in activitatile rebelilor. Tot in acest context, SUA si UE au impus sanctiuni cetatenilor si companiilor din Rusia, scrie MEDIAFAX.

Documentul sustine ca SUA si UE au sustinut "lovitura de stat anticonstitutionala din Ucraina", care a generat divizarea societatii ucrainene si un conflict militar. De asemenea, si expansiunea NATO a fost calificata drept o amenintare la securitatea nationala a Rusiei, acuzand ca SUA si-a extins reteaua de laboratoare biologice militare in tarile invecionate cu Rusia.

Documentul nu include Siria pe lista amenintarilor la adresa securitatii din Rusia, in conditiile in care, pe 30 septembrie, Rusia a lansat o campanie militara in Siria care sa sprijine regimul Bashar al-Assad si sa lupte contra gruparilor teroriste.

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.