Multiculturalismul ramane o "iluzie", conducand la aparitia unor "societati paralele", cu oameni alienati social, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pledand pentru integrarea totala a extracomunitarilor prin asimilarea limbii si valorilor germane.

"Refugiatii care vin in Germania in cautare de protectie trebuie sa asume legile si traditiile germane, trebuie sa invete limba. Multiculturalismul genereaza societati paralele, astfel ca ramane o iluzie", a declarat Angela Merkel la o reuniune a formatiunii Uniunea Crestin-Democrata, conform site-ului Tagesschau.de.

In opinia cancelarului german, imigrantii trebuie sa se integreze deplin in sociatatea germana, sugerand ca multiculturalismul risca sa genereze izolare sociala, suburbii precum cele de la periferia Parisului, cu indivizi alienati si unde ratele infractionalitatii sunt foarte ridicate.

Ideea nu este noua pentru Angela Merkel. In 2010, cancelarul Germaniei afirma: "Sigur ca tendinta a fost sa spunem: adoptam conceptul multiculturalismului si coexistam fericiti. Dar acest concept a fost un esec, a esuat in totalitate".

Pe fondul criticilor, Merkel a promis ca Germania va diminua semnificativ numarul imigrantilor extracomunitari primiti, exprimand convingerea ca Uniunea Europeana va trece acest "test istoric".

"Vrem si vom reduce considerabil numarul refugiatilor, pentru ca este in interesul tuturor", a afirmat Angela Merkel in discursul rostit in fata membrilor formatiunii Uniunea Crestin-Democrata (CDU). "Vom putea gestiona actualul aflux de imigranti extracomunitari, este parte a identitatii noastre sa facem lucruri marete", a subliniat Angela Merkel.

"Actuala criza a imigratiei este un test pentru statele Uniunii Europene. Stiu ca rotitele Uniunii Europene se pun in miscare cu greu, dar vor functiona. La final, Europa a trecut toate testele de pana acum", a subliniat Merkel.

Citeste si:
Trump, dupa presa a scris ca ar dori crocodili la frontiera...
Trump, dupa presa a scris ca...

Aproximativ un milion de extracomunitari au venit in Germania in 2015, pe fondul politicilor flexibile ale Guvernului condus de Angela Merkel, scrie MEDIAFAX.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.