In total, intre 3.000 si 5.000 de persoane, potrivit unor diverse estimari, s-au adunat la Praga, Brno, Liberec, Usti-nad-Labem si Ostrava, de Ziua Nationala.
La Praga, o unitate antirevolta a politiei a fost nevoita sa desparta aproximativ 1.000 de adversari ai primirii migrantilor si aproximativ 100 de contramanifestanti. "Inchiderea frontierelor!", "Merkel, gropara Europei", "Sa aparam Europa!", se putea citi pe pancarte, in timp ce protestatarii agitau steaguri cehe si germane.
Lutz Bachmann, liderul miscarii islamofobe germane Pegida (Patrioti europeni impotriva islamizarii Occidentului) s-a adresat protestatarilor, scrie MEDIAFAX.
"Europa nu este capabila sa integreze o asemenea cantitate de migranti. Daca UE si guvernele continua sa faca pe strutul, ne vom confrunta cu enorme probleme sociale, de securitate si sanitare", a declarat pentru AFP unul dintre organizatori, deputatul Marek Cernoch, din cadrul micii miscari Usvit/Narodni Koalice (Zori/Coalitia nationala).
"Daca tari mari din UE continua sa-si dicteze vointa tarilor mici, fara sa le respecte suveranitatea, va trebui sa reexaminam apartenenta noastra la UE", a appreciat el.
Inaltul Comisar ONU sentru Drepturile Omului a denuntat in termeni duri, saptamana trecuta, tratamentul "degradant" aplicat migrantilor in centre de detentie, in Cehia, o tara ocolita pana in prezent de criza migratiei.
Printul Zeid Ra'ad Al Hussein a condamnat detinerea "sistematica" si in "conditii degradante" a migrantilor si refugiatilor, in special a copiilor, in aceasta fosta tara comunista care a aderat la UE in 2004.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
5 trucuri pentru a evita problemele digestive de Paște. Așa te poți bucura de...
Sursa: garbo.ro
-
Sunt bolnavă de tine, deși nu ești al meu...
Sursa: kudika.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
1 Mai Muncitoresc: 10 fraze rămase în istorie care te vor face să-ți...
Sursa: wall-street.ro