UE si Kosovo au semnat, marti, la Strasbourg, un acord de "stabilizare si asociere", care constituie prima etapa a procesului de aderare a fostei provincii sarbe la UE, informeaza swissinfo.ch.

Documentul a fost semnat in cladirea Parlamentului European din Strasbourg, in prezenta premierului kosovar Isa Mustafa, a ministrului pentru Integrare Europeana Bekim Collaku si a reprezentantilor UE - comisarul pentru Extindere, Johannes Hahn, si inaltul comisar pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini.

Cele 28 de state membre ale UE si-au dat acordul in privinta aderarii fostei provincii sarbe, Kosovo, la UE joia trecuta. Acordul a fost convenit dupa doi ani de negocieri, in pofida faptului ca cinci tari din UE (Romania, Spania, Grecia, Cipru si Slovacia) nu recunosc independenta proclamata de Kosovo in 2008.

Acordul de stabilizare si asociere (ASA) este o etapa importanta in procesul de aderare a unei tari in UE, in baza caruia se poate instaura o zona de liber-schimb economic, ce ar putea fi instaurat apoi in domenii precum cel al guvernamantului, statul de drept, drepturile omului si sistemul judiciar, pentru a ajunge progresiv la standarde europene.

"Sunt convinsa ca asta va aduce multe beneficii persoanelor din Kosovo sau din UE, dar si pentru stabilitatea si integrarea regiunii", a comentat Mogherini.

"Astazi, am intrat intr-o relatie contractuala cu UE, care reprezinta un proces foarte important din punctul nostru de vedere", a apreciat premierul kosovar Isa Mustafa, adaugand ca "este un proces care va intari democratia, statul de drept, integrarea economica, reformele pe care trebuie sa le dezvoltam in drumul nostru catre aderarea la UE".

Mustafa a mai precizat ca urmatoarea etapa in acest proces de integrare ar fi liberalizarea vizelor, scrie MEDIAFAX.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.