International8 Octombrie 201513:44

Lectura de 2 minute

Pentagonul a anuntat ca aeronave americane au fost nevoite sa-si schimbe traiectoria pentru a evita coliziunea cu avioane ruse in Siria, generand ingrijorari privind un incident international, relateaza publicatia The Hill in editia electronica.

Oficialii americani au declarat miercuri ca cel putin un astfel de incident a avut loc in ultima saptamana, dupa ce Rusia a declansat o campanie aeriana in Siria.

Pericolul unui accident militar intre fortele celor doua tari care opereaza in spatiul aerian sirian a crescut, in timp ce discutiile pe tema apararii intre SUA si Rusia stagneaza. "Am luat masuri pentru a asigura separarea sigura a aeronavelor, dar continuam sa efectuam misiuni deasupra Irakului si Siriei, in sprijinul acestei misiuni de degradare si distrugere" a gruparii Stat Islamic, a declarat purtatorul de cuvant al Pentagonului, capitanul Jeff Davis.

CBS News a relatat ca avioanele ruse au ajuns la 32 de kilometri de aeronavele americane si la numai cativa kilometri de drone ale SUA.

Rusia reprezinta o amenintare si pentru avioanele americane din Irak, unde Pentagonul efectueaza de asemenea raiduri asupra obiectivelor gruparii Stat Islamic.

Rusia a lansat miercuri rachete de croaziera de pe nave din Marea Caspica spre Siria, care au traversat spatiul aerian irakian, pe unde zboara avioanele americane si ale coalitiei, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Român stabilit în America: „Dacă ieşeai pe stradă puteai fi arestat”
Român stabilit în America,...

La sfarsitul saptamanii trecute, Rusia a incalcat spatiul aerian al Turciei, de unde fortele americane si ale coalitiei lanseaza de asemenea raiduri in Siria.

Oficialii de la Pentagon au organizat o videoconferinta cu omologii lor rusi la 1 octombrie, dar o noua discutie nu a fost programata. Davis a declarat ca la prima runda de discutii, SUA au prezentat Rusiei o propunere pentru a evita ciocniri neintentionate in spatiul aerian al Siriei.

Generalul in rezerva Ralph Jodice, fost comandant al Cartierului general al fortelor aeriene NATO din Turcia, a afirmat ca in mod normal fortele care opereaza in aceeasi zona se coordoneaza pentru a evita situatii periculoase.

Nevoia de coordonare cu Rusia ar putea deveni si mai urgenta, in conditiile in care Moscova se pregateste sa trimita trupe terestre "voluntare" in Siria. Prezenta trupelor ruse, precum si a celor iraniene, ar putea pune probleme fortelor americane si ale coalitiei, care ofera sprijin aerian rebelilor si altor grupari care lupta impotriva organizatiei Stat Islamic si regimului lui Bashar al-Assad.

Daca Moscova trimite trupe dupa aceste grupari rebele, fortele americane si ale coalitiei ar putea bombarda din greseala trupele terestre ruse.

Citeste si:
FOTO Asistentă din Rusia își tratează pacienții purtând doar...
FOTO Asistentă din Rusia își...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.