Potrivit autoritatilor, incidentul a avut loc in cursul noptii de joi spre vineri, in apropierea campusului unei universitati din Sacramento, capitala statului american California. Barbatul care a deschis focul intr-o parcare din apropierea campusului universitar a ucis o persoana si a ranit alte doua.
Dustin Poore, un reprezentant al politiei care supravegheaza Universitatea din Sacramento, a precizat ca o persoana a fost declarata decedata la fata locului, o a doua a fost transportata la spital pentru ranile cauzate, in timp ce o a treia s-a ales doar cu zgarieturi. Acesta a specificat ca incidentul a avut loc ca urmare a degenerarii unei dispute verbale, cand un barbat a inceput sa traga focuri de arma.
Desi initial purtatorul de cuvant al institutiei scolare, Rick Brewer, a declarat initial ca cei trei barbati, victimele atacului, erau toti studenti, o ancheta ulterioara a demonstrat ca doar doi dintre acestia erau inregistrati la universitatea respectiva.
Institutia a fost inchisa pentru doua ore in care politistii au verificat toate cladirile acesteia, permitand studentilor si personalului sa plece ulterior, potrivit unui reprezentant al politiei din Sacramento, Doug Morse. Cursurile de seara au fost suspendate, fiind reluate vineri dimineata, scrie MEDIAFAX.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro