Ministrul german de Finante Wolfgang Schaeuble a declarat miercuri ca nu exista nicio garantie ca al treilea program de sustinere a Greciei va functiona, dar a subliniat ca ar fi iresponsabil ca statul elen sa nu primeasca oportunitatea pentru un nou inceput, transmite Reuters.

"Sigur ca dupa experienta ultimilor ani si luni nu exista nicio garantie ca totul va functiona si este adminisbil sa existe dubii", a spus Schaeuble in fata parlamentarilor germani, inaintea votului prin care trebuie sa aprobe al treilea program de salvare a Greciei, in valoare de 86 de miliarde de euro. El a adaugat ca dupa ce Parlamentul elen a aprobat deja mare parte din masurile de reforma, ar fi iresponsabil ca aceasta oportunitate sa nu fie folosita pentru un nou inceput in Grecia.

Parlamentarii germani sunt asteptati sa aprobe cu o mare majoritate programul de finantare a Greciei, chiar daca Angela Merkel se confrunta cu o revolta in propriul partid.

Unele dintre statele membre ale zonei euro, inclusiv Germania, trebuie sa-si consulte Parlamentele cu privire la noul plan de asistenta financiara, scrie MEDIAFAX.

Spania, Estonia si Austria au aprobat marti noul program de asistenta financiara pentru Grecia.

Ministrii Finantelor ai statelor din zona euro au aprobat, vineri seara, cel de-al treilea program de asistenta financiara pentru Grecia, care trebuie sa adopte o serie de reforme macroeconomice, in sensul cresterii taxelor si reducerii deficitului bugetar, pentru a obtine ajutorul de 86 de miliarde de euro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.