Duminica, un purtator de cuvant al Pazei de Coasta a Italiei a declarat ca aproximativ 1.800 de imigranti au fost salvati de pe mai multe vase supraaglomerate in timp ce incercau sa traverseze Marea Mediterana pentru a ajunge pe continentul european.
Operatiunea de salvare a avut loc sambata, cand autoritatile italiene au descoperit sapte vase supraaglomerate plutind pe Marea Mediterana, care transportau imigranti. Intr-una dintre barcile pneumatice, care transporta 212 pasageri, au fost descoperite cinci persoane decedate. Cauzele mortii acestora nu au fost inca stabilite, afirma un purtator de cuvant al Pazei de Coasta italiene.
Multi dintre imigrantii si refugiatii care incearca sa traverseze Marea Mediterana provin din Orientul Mijlociu si din Africa, de unde emigreaza din cauza saraciei si a violentei din aceste zone. De la inceputul anului, aproximativ 2.000 de persoane au murit in incercarea de a traversa Marea Mediterana, iar in 2014, circa 3.500.
Desi nationalitatile persoanelor salvate in cursul operatiunii de sambata nu au fost stabilite, aproximativ un sfert dintre cei care au imigrat provin din Eritree, Nigeria, Somalia, Sudan si Siria, potrivit agentiei Natiunilor Unite care se ocupa de problema refugiatilor. De asemenea, de la inceputul anului, in Italia au sosit aproximativ 90.000 de imigranti, iar, in 2014, circa 170.000 de persoane. Multi dintre acestia se indreapta catre nordul Europei, incercand, de exemplu, sa ajunga din Franta spre Marea Britanie, prin Eurotunelul care leaga cele doua tari, scrie MEDIAFAX.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro