Un raport ce enumera masuri cu privire la reinsertia sociala a persoanelor radicalizate, masuri ce ar putea ajuta in lupta impotriva terorismului, a fost prezentat Ministerului francez al Afacerilor Interne de catre un deputat.

Deputatul socialist Sébastien Pietrasanta a prezentat joi, Ministerului Afacerilor Interne concluziile cu privire la lucrarile pe tema "Deradicalizarea, instrument de lupta impotriva terorismului", ce prezinta 37 de masuri pentru "reinsertia" persoanelor radicalizate.

Sébastien Pietrasanta, fost raportor al proiectului de lege impotriva terorismului, primise in luna februarie misiunea sa analizeze profilurile persoanelor vizate de fenomenul de radicalizare violenta in legatura cu filierele teroriste. Raportorul a subliniat "eficacitatea liniei verzi pentru identificarea persoanelor aflate in pericol de radicalizare violenta" si a propus "urmarirea cercetarilor care vizeaza elaborarea unui contradiscurs eficace in directia tinerilor", conform comunicatului transmis de Ministerul francez al Afacerilor Interne. Printre propuneri, Pietrasanta evoca crearea unei "structuri nationale de sustinerea a familiilor", o "urmarire psihologica personalizata si actiuni vizand reinsertia sociala" a celor radicalizati si axarea pe "marturiile familiilor victimelor, familiilor de islamisti si ale celor care au renuntat la aceste activitati" conform textului raportului, disponibil pe internet.

Pentru detinuti, raportorul sugereaza crearea de "noi cartiere dedicate in cadrul inchisorilor", o ierarhizare a gradului de radicalitate si propuneri de detentie adaptate.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.