Summitul de urgenta al celor 28 de sefi de stat si de guverne din UE de duminica a fost anulat, pentru ca negocierile "foarte dificile" in vederea ajungerii la un acord asupra unui al treilea plan de salvare a Greciei de la faliment sa continue, anunta Donald Tusk, relateaza BBC News online.

Ministrii Finantelor din zona euro si-au suspendat in noaptea de sambata spre duminica reuniunea, dupa aproximativ noua ore de negocieri, si urmau sa reia discutiile duminica inainte la pranz.

Presedintele Consiliului European Donald Tusk a declarat ca reuniunea liderilor din cadrul Eurogrupului va avea loc, asa cum s-a programat, duminica, la ora 14.00 GMT (17.00, ora Romaniei) si ca va "dura pana incheiem un acord cu Grecia". In cazul in care nu se ajunge la un acord, exista temeri ca Grecia ar putea intra in faliment si iesi din zona euro, scrie MEDIAFAX.

Negocierile-maraton de sambata s-au incheiat fara sa se ajunga la un acord, iar Jeroen Dijsselbloem, presedintele Eurogrupului, le-a catalogat drept "foarte dificile". "Am purtat discutii in profunzime despre propunerile Greciei, problema credibilitatii si increderii a fost discutata si, desigur, problemele financiare implicate, dar nu ne-am incheiat discutiile", le-a spus Dijsselbloem jurnalistilor, la iesirea de la negocieri. "Este in continuare foarte dificil, dar se lucreaza inca", a adaugat el.

Vicepresedintele Comisiei Europene (CE) Valdis Dombrovskis a declarat ca este "absolut imposibil" sa se ajunga la un mandat, la reuniunea de duminica, in vederea inceperii negocierii unui al treilea plan de ajutorare a Greciei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.