Compania a precizat ca va suspenda serviciul Uberpop imediat si va astepta o decizie a justitiei, din septembrie, referitoare la constitutionalitatea unei noi legi din Franta care incrimineaza operarea unui astfel de sistem, scrie MEDIAFAX.
Uber a luat decizia de suspendare a serviciului ca reactie la violentele impotriva soferilor companiei, in timpul unei serii de proteste ale taximetristilor autorizati impotriva Uberpop, care au avut loc saptamana trecuta. Licenta de taximetrie din Franta costa in jur de 100.000 de euro.
Anterior, Uber a anuntat ca va continua sa opereze Uberpop pana cand justitia ii va interzice sa faca acest lucru.
"Astazi este o zi neagra pentru cei 500.000 de utilizatori ai serviciului Uberpop din Franta, cat si pentru soferii care folosesc in mod regulat platforma", potrivit Uber. Uberpop foloseste soferi fara licenta, si nu taxiuri sau servici de transport autorizate, ceea ce ii permite sa ofere preturi mai mici. Potrivit unei noi legi aprobate in Franta in toamna, operarea unui astfel de sistem este penalizata cu o amenda de pana la 300.000 de euro si cu doi ani de inchisoare.
Procuratura a ordonat unor doi directori ai Uber, Pierre-Dimitri Gore-Coty si Thibaud Simphal, sa apara in fata magistratilor pe 30 septembrie, sub acuzatiile de incalcarea legii respective, practici comerciale inselatoare si stocarea ilicita de date personale. Aceleasi acuzatii sunt aduse si companiei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Îți curge sânge din nas? Cauze posibile ale epistaxisului și când ar trebui...
Sursa: garbo.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Spectacol total de Paşte: vedetele se întrec la Bătălie pe veselie încurajate...
Sursa: kudika.ro